World of Warcraft Warlords of Draenor este un succes surprinzător pentru companie
World of Warcraft nu a murit, iar vânzările înregistrate de cel mai recent expansion pack pentru popularul MMORPG confirmă acest lucru.
Warlords of Draenor este cel mai recent expansion pack pentru popularul World of Warcraft. Vine cu un amalgam de noutăţi pe partea de gameplay, dar, în acelaşi timp, îmbunătăţeşte semnificativ detaliile grafice ale jocului. Partea surprinzătoare este că, deşi problemele cu serverele celor de la Blizzard au frustrat majoritatea jucătorilor care au încercat să se joace în primele zile după lansare, prea puţini şi-au pierdut interesul.
Cu alte cuvinte, lansarea este un succes enorm pentru compania americană care a detaliat un pic statisticile aferente noului add-on pentru World of Warcraft. Aparent, în doar 24 de ore, au fost comercializate 3,3 milioane de exemplare de Warlords of Draenor. O altă urmare a acestui expansion-pack este creşterea numărului de abonaţi la popularul MMORPG până la peste 10 milioane. Performanţa descrisă mai sus este cu atât mai impresionantă cu cât vorbim de un joc cu o vechime de 10 ani care, în urmă cu doar câteva zile, avea o bază de utilizatori de 7 milioane aflată în cădere liberă.
„Suntem foarte încântaţi de numărul mare de jucători care au ales să se joace Warlords of Draenor din prima zi şi se bucură de conţinutul nou. Am investit multă muncă şi pasiune în acest expanion şi apreciem cuvintele frumoase provenite de la jucători şi suportul covârşitor de care aceştia continuă să dea dovadă când vine vorba de World of Warcraft“, a declarat Mike Morhaime, directorul şi cofondatorul Blizzard.